Valoarea totală a Bitcoinilor aflați în circulație a depășit 1000 de miliarde de dolari! Probabil, într-un an sau doi, va ajunge cel mai valoros activ de pe planetă, depășind valoarea unor firme ca Apple, Google sau Amazon!
În viitorul apropiat vom auzi despre alte nume mari, companii, fonduri de investiții (vom auzi și de fonduri de pensii sau bănci centrale!), că au achiziționat Bitcoin, ceea ce va accelera creșterea întregii piețe cripto. Deja, acum, poți să plătești oriunde în lume, cu un card pe care ai DOAR Bitcoin, fără ca măcar comerciantul să știe asta… Bineînțeles, crește și numărul celor care sunt tot mai intrigați de această creștere; fie pentru că regretă că nu au intrat în joc, fie nu înțeleg, sau pentru că nu au avut curiozitatea să studieze puțin… Argumentele lor împotrivă se tot recirculă, des întâlnit fiind acela că e o schemă Ponzi, o schemă piramidală, un Caritas. Faptul că durează de mai mult de 10 ani, că a cuprins întreaga planetă, că cele mai strălucite minți ale planetei sunt azi conectate cu lumea cripto și blockchain, nu pare să fie un contra-argument.
Auzi deseori: „Domne, dacă mâine nu mai cumpără nimeni cripto, gata, totul se prăbușește, s-a terminat!” Replica este foarte naivă pentru că invocă o ipoteză total nerealistă. La fel putem pune întrebarea, „Ce s-ar întâmpla cu prețul acțiunilor listate la bursele din întreaga lume dacă, de mâine, nimeni-nimeni nu ar mai veni să cumpere?” Sau ce s-ar întâmpla cu băncile dacă mâine, toți cei care au bani în bănci ar cere să și-i retragă? Evident, sunt niște ipoteze la fel de nerealiste ca probabilitatea de a ne lovi mâine un meteorit imens…Dar, orice astfel de întrebare, oricât de naivă, dacă se referă la piața cripto, găsește susținători. Evident, oameni care nu-și pun aceleași întrebări aplicate la alte domenii.
Lumea cripto nu face profit, nu produce nimic, altă „acuzație”! Nu face ÎNCĂ! Tesla are profit? Netflix, Uber, Zoom (și sunt companii mai vârstnice decât cele din lumea cripto), ca să enunț doar câteva nume mari, fac profit? Și alte sute și sute de companii, cu capitalizări de zeci sau sute de miliarde (listate la burse)… La fel este și în lumea cripto; acum se pun bazele unor profituri imense viitoare iar investitorii cumpără această potențialitate, la fel ca în cazul Tesla&co. Elrond, de exemplu, are deja venituri deși e abia la început.
Fiecare tranzacție care se face pe rețeaua Elrond produce un fee. Nu explic aici uimitorul model economic al Elrond (ar trebui mult spațiu), spun doar că acest program prevede ca, în 10 ani, rețeaua să devină complet sustenabilă și să trăiască doar din ceea ce produce. Estimarea mea este că asta se va întâmpla în cel mult 4-5 ani dar, până acum, Elrond mi-a spulberat toate predicțiile, se dovedea că de fiecare dată sunt eu prea conservator. Am vorbit despre Elrond pentru că eu cunosc acest proiect; dar există zeci și zeci de alte proiecte foarte interesante, care-și propun niște obiective care vor revoluționa lumea financiară și economia mondială. Unele, care vor reuși, vor fi mai mari decât Google, altele, cele mai multe, vor sucomba. Așa cum se întâmplă în orice domeniu economic…
Ramane intrebarea, este prea tarziu sa investim in BITCOIN? Probabil ca nu. E bine sa asteptam o corectie? Oare cat de mare va fi aceasta corectie si daca nu cumva aceasta corectie va fi la un pret minim mai mare decat valoarea actuala?